Anatomie patologica

Mijloace si obiective ale anatomiei patologice in medicina

Locul anatomiei patologice in medicina

Abordarea diagnosticului

​

Anatomia patologica (sau patologia) este o disciplina medicala care studiaza leziunile cauzate de boli, sau asociate cu acestea, pe organe, tesuturi sau celule, folosind tehnici bazate in principal pe morfologia macroscopica si microscopica.

​

Leziunile sunt alterari morfologice ale organelor, detectabile prin orice mijloc de observatie. Acestea sunt semne de boala, la fel ca si simptomele clinice. Ele pot fi rezultatul agresiunii care a declansat boala, sau al reactiilor care apar in cursul procesului bolii. Leziunea elementara corespunde alterarii morfologice a unei structuri analizate izolat. Asocierea diferitelor leziuni elementare constituie un ansamblu lezional.

Nu exista neaparat o corelatie stransa intre importanta unei leziuni si expresia clinica sau biologica a acesteia. Cauzele leziunilor sunt variate: anomalii genetice constitutionale sau dobandite, agenti infectiosi (bacterii, virusi, paraziti, ciuperci, prioni), agenti chimici (toxici, caustici, medicamente), agenti fizici (agresiune termica, radiatii, modificari ale presiunii atmosferice, traumatisme), dezechilibre circulatorii, nutritionale sau hormonale, tulburari imunitare innascute sau dobandite si senescenta.

​

Abordarea anatomiei patologice se bazeaza pe o analiza semiologica care compara tesuturile normale si tesuturile patologice. Leziunile se confrunta cu date clinice, biologice si imagistice: corelatia anatomo-clinica este esentiala pentru a permite o interpretare sintetica care duce la un diagnostic (cert, probabil sau incert).

​

Obiectivele anatomiei patologice in practica medicala

​

Rolul anatomocitopatologiei este de a contribui la:
• elaboreaza diagnosticul prin abordarea anatomoclinic: leziunile sunt analizate si descrise intr-un proces verbal, apoi medicul patolog trebuie sa integreze toate faptele morfologice si informatiile clinice pentru incheierea raportului, afirmarea unui diagnostic sau pentru a propune o ipoteza diagnostica;
• clarificarea prognosticului prin furnizarea de informatii utile, in special in domeniul patologiei tumorale;
• evaluarea efectului terapiilor: examinarile anatomocitopatologice se repeta pe parcursul tratamentului pentru a se aprecia disparitia, persistenta sau agravarea leziunilor.

​

Diferite tipuri de probe prelevate

​

Probele citologice

Celulele izolate sau grupurile de celule mici pot fi obtinute in diferite moduri:

• colectarea lichidelor emise spontan (urina, expectoratie, fistula, dren);

• razuire, periaj, tamponare, aspirare de celule spontan descuamante (col uterin, bule mucocutanate, bronhii, cai biliare, aspiratie dupa lavaj bronhoalveolar);

• punctia cu ac a unui lichid (revarsat seros sau articular, lichid cefalorahidian, chist, colectie) cu sau fara control ecografic sau scanografic;

• punctia cu ac a unui organ sau a unei tumori (ganglion limfatic, tiroida sau nodul mamar) cu sau fara control ecografic sau scannografic;

• fixarea unui tesut (spec operationala, biopsie) pe o lama.

Probe de tesut

Acestea sunt efectuate in trei moduri: biopsie, specimene chirurgicale si autopsie.

 

Biopsie

 

O biopsie consta in prelevarea unui fragment de tesut de la o fiinta vie pentru examinare patologica. Prin extensie, acest termen poate desemna fragmentul de tesut.

 

Biopsia poate fi efectuata in mai multe moduri:

• prin punctie folosind un ac ascutit sau un trocar (ficat, rinichi, os etc.): se obtin cilindri de tesut de la cativa milimetri la cativa centimetri lungime. Punctiile se efectueaza „orb” cand intregul organ este bolnav, sau sub identificare (ecografie, scaner) cand punctia trebuie directionata catre o leziune focala vizibila in imagistica; prin biopsie chirurgicala dupa anestezie locala sau generala si sub control vizual: biopsie partiala, sau biopsie exciziala prin indepartarea intregii leziuni;

• in timpul endoscopiei (forceps montat pe endoscop): fragmente de 0,5 mm pana la 2 mm (figura 1.2). Valoarea biopsiilor se bazeaza pe:

1. dimensiunea lor (de exemplu, pentru cautarea arteritei Horton unde leziunile sunt segmentare, o biopsie reprezentativa a arterei temporale trebuie sa masoare cel putin 1,5 cm);

2. numarul lor: cu cat sunt mai numeroase, cu atat este mai probabil sa se gaseasca tesut tumoral, sa tina seama de eterogenitatea unei tumori si sa se observe o leziune focala, dar importanta pentru diagnostic;

3. alegerea zonei de biopsie: evitarea zonelor necrotice sau hemoragice; pe piele sau mucoasa, evitati mostrele prea superficiale; biopsie ganglionul fiind subiectul unei punctie citologica care a motivat biopsia;

4. buna conservare a tesuturilor: nu intindeti sau zdrobiti fragmentele, evitati ca bisturiul electric sa "grige" tesuturile;

5. localizarea topografica a biopsiilor multiple (fiole diferite enumerate).

​